Scribălăii supuși lui Universitalu Cojocaru Mingea Ocolește nu mai prididesc să sară-n sus de bucurie că vine Supercupa în sala lui Limbosu. Ei nu văd ce chestie oribilă au făcut proștii din Consiliul Proștilor combinat cu șmechereala lui Limbosu, primarele de Blaj. Copiind ca niște maimuțoi prostiile emanate de la Boričić Tenx Veri Maci, au pus ambele meciuri, M+F, în aceeași zi și în aceeași sală! Că așa cică se face (prostește) și în Liga Campionilor. Ăștia cu neuroni puțin nu s-au gândit că stau două echipe, în cazul nostru cele masculine și așteaptă vreo 4 ore ca să primească trofeul și medaliile plictisindu-se de moarte. Că nu mai poate Stancu jr de voleiul feminin.
Mai mult decât atâta, proștii proștilor au decis ca Supercupa feminină să aibă loc nu pe teren neutru, ci acasă la una dintre competitoare! Câtă prostie! Cât banditism, Limbosule! Ne-am întreba de ce nu a protestat Brudiu, șeful de la Lugoj, dar el e un frumos și cuminte ghiocel și face tot ce zice stăpânirea. Dacă ar fi avut ceva demnitate, făcea „grevă”, nu se prezenta la Blaj.
Competiția ar urma și să coincidă cu inaugurarea sălii lui Limbosu. S-a chinuit săracul ca Făt-Frumos cel Răpciugos și a făcut în 5 ani cât fac alții în 2. Cum nu poate fi bănuit de gusturi estetice, Limbosu a ouat o mărgică de sală fără nicio formă. De fapt, cea mai urâtă sală de sporturi din Europa e un paralelipiped incolor, inodor, insipid, cu intrare către mlaștina Târnavei, cu un drum de acces improvizat, unde nu prea au cum să manevreze autocarele, și fără parcare corespunzătoare. Și e alături de terenul celebru al lui Limbosu, acela cu pista de atletism cu colțuri, de care a râs toată țara.
Cică s-au pus în vânzare bilete prin Internet și s-au vândut ca pâinea caldă! 😄 Cică nu mai sunt bilete! Cum poate un om normal la cap să-și imagineze că s-au vândut 2000 de bilete la o competiție de volei românească? 😃 Și unde? În sătucul Blaj! 😄 Când abia se adunau 400 de spectatori la meciurile mai tari ale Jucăricii lui Limbosu. Cât de popular a ajuns voleiul în RO! 😄 Pentru suporterii tuturor celorlalte 3 echipe este greu de ajuns la Blaj, deci, cu toți „oficialii” locali convocați de Limbosu, pe pariu că vor fi sub 1000 de spectatori și aceia nu simultan. Nici măcar că vine grupul ponosit de moșnegi Voltaj. Moș Călin Goia, la cei 48 de cotolani ai lui, e cel mai tânăr 😊 Of, Doamne.
S-a anunțat cu mare fuduleală că toate biletele s-au vândut „în doar câteva ore” (Da Da! Râzi cu lacrimi!). Ce mincinoși jegoși! Duminică 24 sep situl biletesmart.ro (sau… blestemat.ro, Limbosule? rimează) mai arăta că mai sunt vreo 350 de locuri disponibile, iar 2 sectoare erau blocate. Nici ăștia cu situl de bilete nu-s deloc smart cum se pretind. Unii doritori s-au plâns și am testat și noi că nu se puteau cumpăra bilete de pe net. Nici acum când mai există cele vreo 350 de locuri disponibile. Și atunci, limboșilor??
Tot tâmpiții de la biletesmart.ro au afișat pe pagina cu biletele că Supercupa RO are primul meci la ora 16 CET (Central European Time). De fapt, ora e, evident, 16 EEST (Eastern European Summer Time), adică cu 2 ore mai târziu! Atâta-s de smarto-proști! Ce să ceri de la niște băeți de cartier, care au pe situl lor de bilete doar 3 evenimente!
Sala lui Limbosu, dacă țineți minte de pe vremea când el era în mare amor cu Darko Zakoč, mari pretini de păhar, trebuia să se cheme Darko Arena. 😄 Acum, cu preteneala dată la fund, oare Limbosu îl va invita măcar pe ZaDarko Arena la deschidere? Numele sălii e altul decât cel planificat la beție, acum e „Polivalenta Alba Blaj”. „Polivalenta” scris cu litere mari, iar numele specific „Alba Blaj” scris cu litere micuțe, ca la proști!
Sunt curios și dacă Limbosu își aduce la atârnat celebra carpetă de pe peretele sălii de liceu puchinite în care a jucat ani de zile marea campioană (2 ani frauduloasă) Blabla Blaj. Carpeta aia cu Soldatul „Roman” care aruncă cu mingea de volei-blog în javrele din volei. Inițial, s-a vrut o batjocură limbo-blăjeană la adresa rivalilor de la Dinamo („Câinii Roșii”), dar cu timpul a devenit un simbol secundar al luptei noastre contra Ghiulangiilor și Limboșilor și Cocoșeilor din voleiul românesc. Ca să știi și tu, Gheorghe Crețu! Jacta, Jacta! 😄
Mai remarcați pe situl smarto-proștilor cu biletele că adresa sălii, cică prima polivalentă din județ, este la „Municipiul Blaj, Piata 1848, nr 16” (desigur, fără diacritice). Ei bine, asta nu-i adresa sălii, care nici nu are adresă, ci e adresa primăriei! 😄 S-or duce suporterii vizitatori să vadă meciurile la Păhărică Limbosu în birou! Adresa sălii e: Malul Târnavei Stâng fără număr.
O altă belea la care nu s-au gândit Proștii lui Cojocaru este treaba cu cazarea. Sătucul Blaj are vreo 3-4 pensiuni, iar capacitatea totală de cazare, estimativ, nu depășește 40-50 de locuri. Ei, cum or fi încăpea acolo sportivii celor 3 echipe vizitatoare, personalul tehnic, oficialii plus sutele de turiști care vin din toate colțurile țării și ale Ieoropei la marea inaugurare? Probabil se vor caza la 40 km distanță la Alba Iulia.
Nu putem să nu-l amintim și pe Psiho-Porno-Moldovan, urlătorul în microfoanele de la Lugoj, care pune în fițuica lui locală (Redeșteptarea, ha ha!) titlul „Supercupa dintre Volei Alba Blaj și CSM Lugoj va inaugura noua sală polivalentă din Blaj”. Supercupa „dintre”, prostănacule?