Domnia neagră a lui Vișan Ghiulangiul peste voleiul românesc a distrus cam tot ce mai era de distrus. Dacă nici înainte voleiul românesc nu prea avea teoreticieni, sub bulibașa Ghiță, prim-teoretician („teoretician“) a ajuns spirulina Adin-Dva-Tri, viitorul preș 😉, care băune atât de tare încât crede că, la serviciul plutitor, mingea ocolește aerul în toate direcțiile! 😂
Cu puțin timp în urmă am încercat să redăm serviciul plutitor voleiului românesc. Nu știm dacă s-a lipit ceva de capetele jucătorilor și ale antrenorilor care mai citesc acest blog. Descopeream atunci că puțini „specialiști“ români au idee ce înseamnă asta (sub 10%?). Restul, precum uriașul pseudo-jurnalist tevere îNȘelaru, habar n-aveau de acest procedeu de bază.
Dacă am putut descoperi în voleiul românesc persoane care știau despre serviciul plutitor, în ceea ce privește conceptul out-of-system, nu am descoperit niciun cunoscător! Nici măcar unu!
Spre deosebire de cârpacii români, specialiștii americani au reușit să teoretizeze voleiul, ei fiind cei care au lansat Biblia antrenamentului de volei (găsiți cartea de vânzare ușor, dar numai varianta în engleză). Așa au construit un sistem puternic de teorie a antrenamentului, care generează constant jucători valoroși care se luptă pentru medaliile olimpice chiar dacă nici măcar nu au un campionat național serios.
Ce înseamnă out-of-system?
I-ați auzit deseori pe unii antrenori plângându-se: „Nu înțeleg ce se întâmplă cu echipa asta a mea. La antrenamente totul merge foarte bine, dar la meciuri parcă e altă echipă, nimic nu merge.“ Există mai multe motive, cum ar fi psihicul slab al jucătorilor/jucătoarelor, cărora le tremură picioarele în loc ca ei/ele să se bucure de fiorii meciului real.
Unul dintre motivele mai puțin evidente este următorul: La antrenamente antrenorii exersează diverse scheme de joc, majoritatea simpliste. Echipa stă pe teren într-o configurația fixă, după gândirea fiecăruia. Această situație structurată se numește in-system. Exersarea creează niște automatisme, care ar trebui să folosească jocului. Echipa pare a funcționa bine. Numai că… în timpul jocului real, mingea venită de la adversari produce haos în echipa noastră. Blocajul nostru deviază mingea spre tribune, un libero recepționează mingea greșit etc. Toată echipa caută în disperare o soluție și ajunge împrăștiată în debandadă. În acel moment, am fi mulțumiți dacă măcar am putea trece mingea înapoi peste fileu, nu să mai vrem să mai facem vreo schemă. Această situație, în care echipa este dereglată din sistemul de joc convențional, se numește out-of-system.
Situațiile de dezordine sunt foarte frecvente în joc, dar pentru astea jucătorii noștri nu sunt antrenați. Dacă o echipă știe ce să facă atunci când e aranjată structurat în teren (apărătorii la locul lor, coordonatorul la locul lui, atacanții pe poziție gata să atace), când vine vorba de dezordine, echipa începe să se împiedice.
Antrenorii noștri slabi nu-și pun problema că atunci când echipa atacă, dacă nu câștigă punctul, măcar trebuie să provoace dezordine în echipa adversă. Invers, când echipa recepționează mingea de la adversar, trebuie să fie pregătită să facă față situației de out-of-system.
De aceea, antrenamentul out-of-system trebuie să fie o parte importantă din programul unei echipe.
In sistemse exerseaza doar la punerea mingi in joc, in rest se joaca in afara sistemului. In antrenarea situatiilor de joc exact acest lucru se intampla
In sistem sunt antrenati incepatorii, ex rotatiala serviciu , pozitia jucatorilor in teren….