(Acest articol conține elemente de teorie indispensabile oricărui specialist din volei. Salvați-l, printați-l, studiați-l.)
(episodul anterior AICI)
Cînd eram prin liceu, prin anii 1980, și pasiunea pentru volei se contura, cumpăram și citeam tot felul de cărți. Între care și vreo două despre volei. Acolo am descoperit serviciul plutitor. Descris corect și cu ceva noțiuni de mecanică, mi s-a părut ceva foarte interesant chiar pentru cultura generală.
După 30 ani de degradare a voleiului românesc, ați constat în episoadele anterioare că puțini mai știu ce-i acela serviciu plutitor. Profesorul Universital Spirulină bate cîmpii cu nevastă-sa, antrenorii au o ceață, iar sportivii, în majoritate, n-au nici cea mai mică idee. Veți găsi și filme de explicare pe YouTube, unde veți vedea că nici acei explicatori n-au nici cea mai mică idee 😀
Dar ce este serviciul plutitor?
Cei mai tineri poate nici nu știu că serviciul nu a fost de sus dintotdeauna. Chiar la echipele de vîrf unii jucători serveau de jos, acesta fiind un impuls natural. Alții serveau și din lateral. De aceea a existat și sistemul de scor în care punctul conta numai pe serviciul propriu. Serviciul era atît de ușor încît practic ai fi dat punctul echipei adverse. Dacă jucai astfel încît făceai punct pe serviciul tău, abia aia era de lăudat.
Înainte de a deveni banal, serviciul de sus, care făcea lucrurile mai dificile pentru adversar, era folosit ceva mai rar. După ce a devenit un standard, cineva a observat că, executat într-un anume fel, serviciul de sus devine și mai dificil pentru adversar.
SERVICIUL PLUTITOR ESTE ACELA CARE FACE CA MINGEA SĂ NU SE ROTEASCĂ ÎN ZBOR.
Atît de simplu? Da, atît de simplu!
Asta înseamnă „plutitor“ sau „planat“. Mingea se mișcă prin aer la fel cum s-ar deplasa o barcă pe apă. Barca nu se rostogolește pe apă, ci plutește, își păstrează poziția orizontală. Așa și la serviciul plutitor vezi cum dungile de pe minge rămîn în aceeași poziție relativă pe durata zborului. Sau se rotesc foarte puțin, pentru că nu e cazul să idealizăm.
Serviciul plutitor își are originea în tehnica knuckleball din baseball.
BALISTICA (MECANICA) SERVICIULUI PLUTITOR
Cine a făcut armata, a făcut și elemente de balistică. Balistica este o parte a mecanicii care studiază lansarea și mișcarea proiectilelor. La modul simplificat, mingea lansată de un servant este un proiectil care se mișcă în cîmpul gravitațional și prin aer.
Mișcarea în cîmpul gravitațional face ca traiectoria proiectilului să fie parabolică, un segment de parabolă.
Dacă mingea lansată de servant ar fi influențată doar de gravitație, segmentul de parabolă ar fi nealterat, iar traiectoria mingii ar fi cea portocalie (1) din imagine.
În realitate, mingea zboară prin aer, iar dacă servantul o lansează neglijent, mingea avînd o mișcare de rotație oarecare, traiectoria va fi mai scurtă (cea albastră, 2). Acela este un serviciul de începător, trimis la întîmplare, cu singurul scop ca mingea să treacă peste fileu.
Însă dacă mingea e lansată astfel încît să nu se rotească în aer, frecarea cu aerul va fi semnificativ mai mare, iar traiectoria va fi și mai scurtă (cea mov, 3). Jucătorul care recepționează serviciul, are o intuiție firească a traiectoriei albastre 2. Dacă zborul mingii e frînat mai mult, ca la serviciul plutitor, mingea va cădea mai în față decît se așteaptă el. Astfel dificultatea recepției crește.
Frînarea mai accentuată a zborului mingii (sau scurtarea zborului) este efectul principal al acestui tip de serviciu. Dar ce e cu traiectoria „oscilantă“ pomenită de unii? Chiar ocolește mingea aerul în toate direcțiile? 😂
Serviciul plutitor are și un efect secundar. Dacă mingea nu se rotește în timpul zborului, devine mai vulnerabilă la curenții de aer.
Dacă aerul din sală este relativ stabil, staționar, se manifestă NUMAI frînarea accentuată.
Dacă există curenți de aer în sală (uși sau geamuri deschise, ventilație etc), aceștia vor influența zborul mingii și spre stînga/dreapta, dar nu atît de violent încît să se afirme că mingea „oscilează“. Doar i se curbează ușor traiectoria și în plan orizontal, iar asta crește și mai mult dificultatea recepției.
Deci curbarea ușoară a traiectoriei mingii spre stînga/dreapta la serviciul plutitor nu este ceva inerent, ci ceva ocazional.
FOTO: Jucătorul lansează mingea fiind aproape de tușă și făcînd un salt ușor. Mingea pornește de la cca 3 metri înălțime.
Traiectoria 1 (portocalie): Mingea, lansată cu o anume viteză, ar ateriza la cca 8m de fileu, dacă n-ar exista frecare cu aerul.
Traiectoria 2 (albastră): Situație reală – mingea se rotește aleatoriu în zbor și există frecare cu aerul. Mingea lansată cu aceeași viteză și în aceeași direcție aterizează la cca 7,3 m de fileu.
Traiectoria 3 (mov): Serviciul plutitor – mingea lansată cu aceeași viteză și în aceeași direcție suferă o frînare mai puternică și aterizează la cca 6,5 m de fileu.
Diagrama nu este riguros matematică, ci doar dă o idee intuitivă asupra fenomenului.
