Postările anterioare (toamna 2019), în care explicam și redam serviciul plutitor voleiului românesc, au rămas fără ecou în mediul voleibalistic românesc incompetent și deprofesionalizat de Epoca Neagră a Ghiulului. Mulți oameni de volei nici nu știu să ajungă pe Internet, iar cei puțini care au ajuns la „lecții”, le-au uitat pe loc și nu le-am mai pus în practică niciodată.
În acele postări arătam că nici marele teoretician Adin-Dva-Tri nu știe exact ce este acest element de bază al voleiului, că, de altfel, puțini oameni de volei români știu ce este și că puțini jucători știu să execute acest element tehnic. Pentru că nimeni nu i-a învățat… Dacă te uiți atent la un meci din campionatul feminin, aproape toate voleibalistele străine execută corect serviciul plutitor (atunci când nu servesc în forță), dar ale noastre românce habar n-au cum se face și la ce este folositor.
Am mai discutat despre aspecte ale fenomenului fizic și despre „criza frânării”, dacă se depășește o anume viteză a serviciului, adică există o viteza de la care efectul scontat nu se mai produce.
Descoperirea acestei șmecherii tehnice cândva în evoluția jocului de volei era de așteptat. Pentru că dintotdeauna au existat probleme cu comportarea diverselor mingi în diverse sporturi, de la fotbal la golf, de la tenis de masă la handbal. Mai ales în aer liber, o minge lansată pentru o traiectorie lungă, este influențată de multipli factori și nu mai ajunge exact la destinație. Ori e bătaia vântului, ori e greutatea mingii, ori subtilele modificări ale formei sferice de bază.
Fiind mai ușoară decât o minge de fotbal sau de baschet, mingea de volei este și ea uneori susceptibilă la schimbările de traiectorie în zbor și așa s-au descoperit cauzele, efectele și importanța serviciului plutitor.
Dar există un viitor pentru acest serviciu plutitor?
Se pare că nu prea.
Cercetările fabricanților de mingi, simulările pe calculator și în tuneluri aerodinamice, încercarea diverselor forme de petice au dus la mingi de înaltă calitate, care tind să diminueze drastic efectele curenților de aer. Revoluția a ajuns și în domeniul mingilor de volei și, pe lângă elementele anvelopei care oferă o mai bună manevrare a mingii, o mai bună rezistență la transpirație, durabilitate, există chiar un termen tehnic „FLISTATEC/Flight Stability Technology” (tehnologie pentru stabilitatea traiectoriei în zbor). Anvelopa poate fi făcută din materiale fibroase, din poliuretan, din cauciuc sintetic, iar îmbinările, forma peticelor și micile adâncituri au un rol nu numai în manevrabilitatea mingii, ci și în atenuarea efectelor curenților de aer. Cu cât mingea este mai modernă, cu atât efectul serviciului plutitor este mai scăzut.
Deci este posibil, ca într-un viitor apropiat serviciul plutitor să-și piardă din importanță, deși serviciul lent, scurt poate avea valențe tactice. În afară de serviciul în forță, care este necesar să intre obligatoriu în bagajul oricărui voleibalist, probabil că vor căpăta mai mare importanță serviciile cu efect de rotație, fie în plan vertical, fie în plan orizontal. Voleibalistul care servește fără nicio tehnică, ci doar ca să treacă mingea peste fileu, va rămâne un cârpaci.
