DIVA (M) 2024 E2.3.2b | Finala meciul 4 * Nou promovata devine campioană… sau așa ceva * Cel mai bun jucător greșit * LeLică triumfă ca antrenor începător * Medalii cu smocul * Banii la CEC

DIVA (M) 2024 E2.3.2b | Finala meciul 4 * Nou promovata devine campioană… sau așa ceva * Cel mai bun jucător greșit * LeLică triumfă ca antrenor începător * Medalii cu smocul * Banii la CEC

 

Corona Brașov – Arcada Galați 3 – 1 (24-26, 25-21, 25-21, 25-19)
Spectatori: 2000??

Ultimul meci al confruntării celor 2 echipe a avut dramatismul așteptat. Perspectiva câștigării meciului de către Corona a dat fiori ambelor echipe. După un început mai puternic al gazdelor (8-2, 11-6), gălățenii au venit din urmă și au câștigat după prelungiri. Primul set a fost slăbuț, foarte multe puncte făcându-se din greșeli neforțate. În setul 2, jocul s-a apropiat de ceea ce trebuia să fie. Gălățenii au rămas ineficienți în atac, în timp ce calitatea jocului Coronei a crescut. Setul 3 a semănat mult cu setul 2. Oaspeții simțind, probabil, că au un adversar în formă și, având perspectiva pierderii ultimei șanse, s-au străduit mai mult în setul 4, dar brașovenii au jucat și mai bine. Dacă noi, spectatorii, am savurat un spectacol voleibalistic frumos, Arcada și-a văzut nimicite și ultimele speranțe.

Cheia succesului brașovean a fost combinația dintre eficiența mai bună a atacului și mai puținele erori neforțate.

Tudor Magdaș (central Corona Brașov)

Cei mai buni jucători: Tudor Magdaș (#10 central Corona), 9p, 50%, și Dawid Woch (#3 central Arcada), 8p, 42%.
Totuși niciunul din aceștia doi n-a fost distins de organizatorii proști, pentru că ei (organizatorii, FRV) sunt proști din ăia care cred că cel mai bun jucător e cel mare marchează cele mai multe puncte. Distincția a fost primită de opusul Augusto Colito, în ciuda faptului că el a pierdut cele mai multe puncte în atac după opusul brașovean Aaro Nikula.
Este incredibil cum proștii nu pot pricepe impotența și a punctelor pe care un jucător le pierde. Antrenorul naționalei feminine a SUA, Karch Kiraly, zicea o vorbă de duh gen „Reușitele sunt ale echipei, eșecurile sunt individuale”. Deși se poate dezbate justețea spuselor lui, el nu-i departe de adevăr.
Cel mai bun marcator, cel mai eficient atac: Augusto Colito (#1 opus Corona), 25p, 66%
Cele mai multe atacuri cedate: Aaro Nikula (#13 opus Arcada), 8!
Cea mai bună recepție: Marian Bala (#12 extremă Arcada)
Cel mai slab jucător: Roland Gergye (#8 extremă Arcada)

Scor cumulat: 3–1.
CORONA BRAȘOV DEVINE CAMPIOANA ROMÂNIEI pe 2024!

S-a tot molfăit fără discernământ clișeul că nou-promovata a câștigat campionatul. Dacă teoretic așa este, practic e o afirmație lipsită de greutate. Cine are idee cum funcționează financiar voleiul, știe că orice echipă cu buget mare poate câștiga campionatul.  Dați-mi un buget de 1.000.000 euro și în 2 ani echipa mea, pornind de la zero barat, se va lupta pentru primul loc și poate va ajunge campioană. Că doar nu-și imaginează cineva că Corona a câștigat campionatul cu aceiași jucători și cu același antrenor cu care a promovat! Aia ar fi fost ceva de uimire.
Dar vorbind de antrenori, cu adevărat remarcabilă e performanța antrenorului începător, Laurențiu Lică. Oare de câte ori în istoria voleiului serios un antrenor începător a câștigat un campionat?

Calitatea (relativă a) echipei s-a văzut clar și pe parcursul campionatului, când deseori Corona a ocupat primul loc din clasament.

Laurențiu Lică (antrenor Corona Brașov)

E îmbucurător faptul că în „finala” campionatului masculin s-au băut 2 antrenori români. La fel și prezența a cca 2000 de spectatori. Iar dacă vișănelul LeLică a câștigat, oare n-ar fi interesant să-l punem pe el antrenor la națională în locul vișănelului Sergiu Stancu? Că doar urmează un sezon palpitant pentru națională, în care ne putem asigura un loc la campionatul mondial. LeLică ar trebui să mai lucreze la engleza lui. El crede că maneaua obligatorie la festivitățile de premiere românești s-ar intitula uiardă cempion. Nu bre, ci e la plural: cempionz 😉

Festivitatea de premiere a venit cu aceeași ghiorlăneală a smocului de medalii azvârlite în stânga și-n dreapta. Găsesc că este de-a dreptul grețos să fie medaliați toți trepădușii din jurul unei echipe. Actorii principali sunt sportivii, așa cum vede oricine și la Jocurile Olimpice. Am putea dezbate dacă și antrenorii ar trebui să primească medalii, dar, dacă ne uitam la sporturile în care sportivii concurează individual, vedem că medalierea antrenorului e stupidă. Cu atât mai stupidă e medalierea maseurului, statisticianului, șefului de la volei, președintelui clubului, șoferului autocarului, femeilor de serviciu sau, cum am văzut culmea grețoșeniei de la Blaj (pe vremea lui Ghiță Ghiulangiul Vișan, medalierea… primarelui Limbosu!

Măi Limbosule, iaca primarele de Voluntari nu s-a azvârlit la medalie și nici cel din Brașov.

Finalul campionatului 2024 marchează umilirea (am putea zice) a țucălarilor principali ai lui Ghiță Bombiță: de la volei feminin primarele de Blaj, Gigică Rotar Limbosu, și de la Galați, Spiru Mantu. Echipele ambilor au pierdut titlurile de campioane.

Cum cititorii noștri nu urmăresc blogul cu nesaț, ca pe un serial cu multe stagiuni, mai explicăm din când în când de ce e „manea” cântecul uiardă cempions. Ne ajută și ChatGPT:

Versul “No time for losers” (Nu este timp pentru pierzători) din cântecul “We Are the Champions” poate contribui la percepția de nepoliticos a refrenului din mai multe motive:

    1. Excluderea celor care nu câștigă: Prin sublinierea lipsei de timp pentru pierzători, versul poate fi interpretat ca o formă de excluziune a celor care nu reușesc sau nu câștigă. Această idee de a ignora sau de a minimaliza persoanele care nu se pot mândri cu succesul poate fi percepută ca nepoliticoasă sau insensibilă.
    2. Percepția de superioritate: Mesajul că nu există timp pentru cei care nu reușesc poate transmite o atitudine de superioritate a celor care se consideră campioni sau învingători. Această atitudine poate fi interpretată ca nepoliticoasă sau disprețuitoare față de cei care nu sunt la fel de reușiți sau norocoși.
    3. Lipsa empatiei: Versul nu reflectă empatia față de cei care se confruntă cu eșecul sau cu dificultățile în viață. Ignorând nevoile și luptele celorlalți, poate fi perceput ca nepoliticos sau lipsit de considerație pentru diversitatea experiențelor umane.

În concluzie, versul “No time for losers” contribuie la percepția de nepoliticos a refrenului prin promovarea unei atitudini de superioritate și excluziune față de cei care nu câștigă sau nu reușesc.

Adică, altfel formulat: Noi suntem campioni și fuduli ca maneloșii și ne băgăm banii la CEC în fraierii ăștia care au pierdut azi în fața noastră.


Colțul lui îNȘelaru

Mare comentator e ăsta. Numai că se pierde ușor în meandrele concretului. Meciul era pe terminate, mai erau 2-3 puncte până la spectaculosul schimb de titluri, sala fierbea, final incandescent… Oricine ar fi comentat cu energie sud-americană. Dar Lache spunea povești nemuritoare cu unul Nea Tică Tănase vișănelul! 😊

La final a mai apucat să zică pe un ton adormit și apatic (și pleonastic): „Serviciul este în afara terenului, cred, e aut și Corona este noua campioană a României”. 😴

Bă, tu ești normal cu căpuțu’?

Comentezi?