Campionatul European (F), Runda 2, Grupa E, Turneul 2/2, Ziua 4/6
Elveția – România: 0 – 3 (12-25, 11-25, 14-25)
Durată:1h03
Spectatori: 720??? (proști socotitori mai are CEV; poate au vrut să scrie 120!)
Cea mai bună jucătoare și cea mai productivă: Nneka Onyejekwe (RO), 12 pct
(care, practic, ne-a cîștigat setul 2)
Cea mai bună recepție: Mihaela Albu (RO)
Ași: 4 – Nneka Onyejekwe (din 17 servicii) și Adina Salaoru (RO, din 18 servicii)
Puncte din blocaj: Georgiana Faleș (RO), 4
Cea mai eficientă atacantă: Cristina Cazacu (RO)
Cam așa ziceam să joace România: cu bucurie, dar și cu mai mult dinamism. Deși s-ar zice că Elveția nu a contat azi (martor și scorul), e aceeași echipă care ne-a făcut 9-0 în primul set de la Sofia și ne-a și luat un set cu totul. Și e una dintre cele 3 echipe care ne-au terminat cu blocajul în Bulgaria. De data asta nu a făcut niciun punct din blocaj.
Cu un adversar care acum o săptămînă numai „lejer” nu era, RO a jucat cu totul altceva. Dacă Bulgaria bătea Elveția la Sofia în 80 min, iar Elveția făcea 45 pct, noi am bătut Elveția la Piatra în 63 min și le-am dat numai 37 puncte. Aș vrea ca asta să prezică ceva frumos.
Tînăra Cristina Cazacu începe să-și dea drumul la joc. Și pînă acum a jucat bine și eficient, dar azi am văzut-o pentru prima dată jucînd cu suflet.
Și Alice Kapelovies s-a descurcat mai bine azi, dar ceva scîrțîie la Ioana Baciu: nu e permis ca opusul să fie pe locul 4 la marcatorii echipei.
Publicul pietrean s-a cam făcut de rușine: maxim 150 de spectatori, dintre care majoritatea strict oameni de volei. Tot de rușine vor să se facă și arbitrii locali (de linie), care se apucă de hoție chiar și la așa meci (nu că la alte meciuri ar fi scuzabil!), dar… așa e la Piatra… Ăsta de la linia din stînga ecranului arată „afară” la o minge căzută la 1m în teren… Huoo.
În continuare, nu pot pricepe ce comentatori sînt ăia care n-au nici o reacție de entuziasm la jocul spectaculos. A recuperat Mihaela o minge în setul 2 cu un plonjon așa de spectaculos încît putea fi pus la colecția „Cele mai bune faze din Runda 2”. Iar comentatorii ne adormeau. Avem nevoie de niște comentatori care să scoată în evidență aceste faze, care sînt, la urma urmei, deliciul suprem al spectatorului. Au fost și alte faze spectaculoase în ambele părți, dar noi ne-am ales cu „o recuperare dificilă”…
Colțul lui îNȘelaru
– Din departe în departe România se apropie de realizarea acestui prim obiectiv.
(Ăsta încă nu poate pronunța numele lui Onyejekwe (cică Onieche!).)