CUM SE FACE CLASAMENTUL ÎN VOLEI (ep 2)
Răspunsurile la întrebările anterioare
1. De ce sistemul al 2lea (contează victoriile, apoi punctajul) e tîmpit față de primul (contează punctajul diferențiat)?
Prin secolul trecut clasamentul se făcea după numărul de victorii (primul criteriu). Pentru o victorie (cu orice scor) primeai 2 puncte, pentru înfrîngere 1 punct și pentru neprezentare 0. Urmau criteriul raportului seturilor și cel al raportului punctelor. Dacă l-am numi pe ăsta „sistem de bază”, introducerea punctajului diferit în funcție de scor părea o îmbunătățire. Am putea numi chestia asta mai nouă „sistemul îmbunătățit”.
Ceea ce se practică acum în competițiile internaționale e o prostească hibridare a sistemului de bază cu sistemul îmbunătățit. Ce rezultă? Un sistem „semi-îmbunătățit”?? Acest sistem hibrid anulează, practic, motivul care a generat „sistemul îmbunătățit”.
Apoi, orice clasament normal la cap se face în ordinea punctajului (indiferent cum se calculează acesta). Sistemul hibrid poate duce la situația în care o echipă cu 18 puncte este deasupra unei echipe cu 20 puncte, pentru că prima are mai multe victorii. Nu arată prostesc așa un clasament?
2. De ce nu (prea) contează răspunsul la prima întrebare?
Sistemul în care contează primordial punctajul diferențiat este o sclifoseală. Dacă vă uitați la mai multe clasamente (ex: campionatul românesc trecut masculin și feminin, Cupa Mondială masculin și feminin) veți constata că ordinea după numărul de victorii coincide cu ordinea după punctaj! Cu foarte mici diferențe uneori, cînd 2 echipe de pe locuri vecine s-ar putea schimba între ele. Punctarea diferențiată după scor nu prea are efect, mai ales cînd grupele sînt mari (peste 6 echipe). Sistemul cu punctaj diferențiat are efect clar doar în grupe mici, de 3-4 echipe.
În plus, statistica ne arată că scorurile de 3-0 sînt cam jumătate din total (cca 50-55%), cele de 3-1 cam o treime (cca 30%), iar cele de 3-2 doar o șesime (cca 15%). Fiind așa de puține scorurile astea de 3-2, au și o influență foarte mică în clasamente. Punctarea lor diferită e aritmetic inutilă, din moment ce criterile „numărul de victorii” și „raportul seturilor” acoperă cea mai mare parte din efectul lor.
Asta ne arată că tolomaci de volei există și pe plan internațional, nu numai la noi. Dacă s-ar vrea un sistem hibrid rezonabil, soluția ar fi foarte simplă: modificarea ponderii fiecărei punctări. O variantă de genul 7 pct pentru 3-0 și 3-1, 5 pct pentru 3-2 și 2 pct pentru 2-3 ar fi mai deșteaptă. Însă ajungem cam tot acolo, clasamentul rezultînd cam la fel. Ne complicăm fără rost.
