România (M) în ierarhiile mondială și europeană (2021)

 

Cum stagiunea 2021 a meciurilor internaționale s-a încheiat, avem niște clasamente stabilizate după toate competițiile din acest an. Unde stăm în ierarhia mondială:

Clasamentul FIVB 2021 masculin

  1. Brazilia
  2. Polonia
  3. Rusia
  4. Franța
  5. Italia
  6. Argentina
  7. SUA
  8. Slovenia
  9. Serbia
  10. Iran
  1. Maroc
  2. Slovacia
  3. ROMÂNIA
  4. Elveția
  5. Spania
  1. Moldova E

Dacă extragem din acest clasament doar echipele europene, RO ar fi pe locul 19. Adică atât de sus încât iar ne punem întrebări ce minți sucite au putut găinăța formulele de calcul. Deși se spune că acesta ar fi clasamentul final pentru 2021, mai există reguli ascunse, precum aia că o echipă care nu a participat la nicio competiție în anul respectiv este penalizată cu 50 pct. Acum… am participat sau nu? Adică, de exemplu, participarea la CE înseamnă doar participarea la turneul final (cel de 24 echipe) sau include și fazele preliminarii? Dacă n-ai cum să raționezi cu proștii, îi lăsăm în plata Domnului și luăm clasamentul ca atare.

Dar fiind 2 tabere de mari Proști, cei ai lui Moș Ary Șontorogu (FIVB) și cei ai lui Boričić Tenx Veri Maci (CEV), ei fac prostii în moduri diferite. Așa se face că avem și un clasament CEV, care nu se prea pupă cu clasamentul FIVB. Cea mai mare tâmpenie a Proștilor lui Boričić e că nu includ în clasamentul lor participarea echipelor europene la Jocurile Olimpice!

Clasamentul CEV 2021 masculin

1-2. Polonia
Serbia
3. Italia
4. Slovenia
5. Rusia
6. Franța
7. Nederlanda
8-10. Turcia
Ucraina
Belgia

23. Letonia
24-25. ROMÂNIA
Croația
26. Austria

33. Moldova E

Adică Proștii lui Șontorogu zic că primele echipe europene sunt POL, RUS, FRA, ITA, dar Proștii lui Boričić zic că ba POL, SRB, ITA, SVN.
În ierarhia europeană noi suntem clasați mai aproape de adevăr. Locurile 24-25 spun mai corect povestea ratării CE 2021.

Dacă ne luam după clasamentele FIVB, voleiul feminin românesc a coborât sub cel masculin, dar dacă ne luăm după CEV, încă e mai sus.

Să învățăm de aici că fiecare set pierdut sau câștigat contează. Foarte rar s-ar mai pune problema că un meci este „fără miză”. În funcție de clasarea în competiții, vom fi mai mult sau mai puțin avantajați în competițiile ulterioare. Urcarea în ierarhiile mondială și europeană se face anevoios, set cu set, dar coborârea vine mult mai ușor.

Comentezi?