SALARIILE VOLEIBALISTELOR ROMÂNE (2) (partea 1 aici: ) A se observa că pentru acei…

aqualine.ro/

SALARIILE VOLEIBALISTELOR ROMÂNE (2)

(partea 1 aici: https://www.facebook.com/groups/volei.romania/permalink/827292710741657/)

A se observa că pentru acei 10.000 euro/an rezultați am luat ca bază salariul minim pe economie, dar acela este pentru muncitorii cu cea mai slabă calificare sau fără calificare. Nu ne pierdem vremea acum să găsim o profesie echivalentă rezonabil cu munca de sportiv. Deși e la bază muncă fizică, nu se compară cu cea brută a celui care cară în spate traverse de cale ferată. Munca sportivă „fizică” e de înaltă calificare și e combinată cu elemente de analiză, de judecată. Probabil ar trebui să umblăm cu o cifră dublă și să ajungem la un rezonabil 90.000 lei/an (sau 20.000 euro/an).

Asta se referă la un/o voleibalist(ă) de calitate medie (după standarde internaționale) și care activează într-o țară în care venitul mediu anual este precum cel românesc. De la această bază începe dispersia statistică: jucătorii mai valoroși ar trebui, evident, să fie plătiți mai bine, cei mai slabi sau mai rezerve să fie plătiți mai puțin.
La Div A2, de asemeni mai puțin, că e vorba nu numai de calitate mai slabă, ci și de un program mai lejer, aproape de amatorism.

creditfix.ro

Se „bîrfea” de salariul maxim al unei românce în Div A1 că ar fi pe la 7000 euro/lună (65.000 euro/an) (recte Alexandra Sobo, dar care a încercat să dezmintă, neconvingător). Din cîte știu eu (dar și oamenii din volei) salariile cele mai mari sînt pe la 35.000–45.000 euro/an, ceea ce este chiar puțin. Sigur că nu ne comparăm cu țări unde voleiul este puternic finanțat (Rusia, Turcia, Italia). Dar nici nu ar trebui să ne comparăm cu țări unde venitul mediu e foarte redus (Ucraina, Muntenegru).

ottobroker.ro

Salariile cele mai mari în voleiul european pot ajunge aproape de 1.000.000 euro/an, dar cele de peste 350.000 euro/an sînt foarte puține. Cît e contractul lui NGapeth? N-avem de unde ști exact, dar dacă bugetul Modenei este pe la 3,5 mil euro/an, scădem cheltuielile nelegate de salarii și împărțim la vreo 20 (jucători, antrenori, alt personal) și ne dă cam 150.000–200.000 euro/an.

S-a vorbit și de plata în bonusuri. Adică să fie un salariu de bază mai mic la care să se adauge bonusuri în funcție de rezultate (bonus de meci și/sau bonus de obiectiv). Asta nu funcționează întotdeauna bine, cînd tu personal depinzi de lucrarea altora. S-ar putea proiecta o combinație rezonabilă salariu–bonus, dar e nevoie și de statisticieni foarte buni, care să poată evalua corect contribuția jucătorilor la meciuri.

(va urma)

Comentezi?